Gladiatorul
Daţi curs provocării Gladiatorului
Începe pe: 1 mai 2011, la 00:00 ET
Se încheie pe: 31 mai 2011, la 23:59 ET
Păşiţi în arenă între 1 şi 31 mai pentru o lună de acţiune palpitantă de poker unde aţi putea câştiga premii demne de un campion.
Tot ce trebuie să faceţi este să atingeţi ţinta zilnică de numai cinci puncte în cinci zile şi veţi putea revendica o binemeritată intrare într-un turneu freeroll de 2.500 $. O veste grozavă este aceea că în această ediţie a promoţiei „Gladiatorul”, am micşorat ţintele zilnice, iar acum acestea încep de la numai cinci puncte.
Cu cât colectaţi puncte în mai multe zile, cu atât mai mare va fi premiul. Se pot obţine până la 4.000 $ în numerar şi oricine câştigă premiul în bani, va putea revendica şi un loc în turneul freeroll de 25.000 $, având astfel mai multe şanse de câştig.
În sfârşit, am adăugat un premiu de încurajare uriaş pentru cei mai loiali jucători. Acumulaţi 1.200 de puncte în 30 de zile şi veţi câştiga un loc în evenimentul principal World Series of Poker (WSOP). Faptul că luna mai având 31 de zile înseamnă şi o zi în plus care s-ar putea dovedi vitală pentru jucătorii hotărâţi să obţină premiile de top.
Consultaţi tabelul de mai jos pentru a afla cât puteţi câştiga:
| Puncte ce trebuie să fie acumulate în fiecare zi | Număr de zile în care ţinta a fost atinsă |
|||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| 5 | 10 | 15 | 20 | 25 | 30 | |
| 5 | loc în freeroll de 2.500 $ |
loc în freeroll de 5.000 $ |
loc în freeroll de 10.000 $ |
loc în freeroll de 25.000 $ |
10 $ |
- |
| 10 | loc în freeroll de 5.000 $ |
loc în freeroll de 10.000 $ |
loc în freeroll de 25.000 $ |
15 $ |
20 $ |
- |
| 20 | loc în freeroll de 10.000 $ |
loc în freeroll de 25.000 $ |
15 $ |
35 $ |
45 $ |
- |
| 50 | loc în freeroll de 25.000 $ |
25 $ |
50 $ |
90 $ |
120 $ |
- |
| 100 | 25 $ |
60 $ |
120 $ |
190 $ |
250 $ |
- |
| 200 | 55 $ |
140 $ |
250 $ |
400 $ |
525 $ |
- |
| 400 | 125 $ |
300 $ |
550 $ |
850 $ |
1.100 $ |
- |
| 800 | 300 $ |
700 $ |
1.200 $ |
1.750 $ |
2.250 $ |
- |
| 1,200 | 500 $ |
1.100 $ |
2.000 $ |
2.750 $ |
4.000 $ |
loc în WSOP 2011* |
Nu este necesar nici măcar să acumulaţi puncte în zile consecutive: vom lua în considerare doar numărul de zile în care aţi atins ţintele în timpul promoţiei.
De exemplu, dacă acumulaţi 10 puncte pe zi timp de 10 zile, luaţi o pauză de cinci zile şi apoi colectaţi încă 10 puncte în alte 10 zile în timpul promoţiei, veţi obţine un premiu în bani de 15 $ pentru acumularea a 10 puncte în 20 de zile şi intrare într-un turneu freeroll de 25.000 $
Doar cei mai curajoşi jucători vor fi recompensaţi, aşa că, înscrieţi-vă începând cu 1 mai şi acceptaţi provocarea Gladiatorului.
*Este disponibilă o alternativă în bani de 7.000 $
Termeni şi condiţii promoţionale specifice:
- Promoţia Gladiatorul se desfăşoară de pe 1 mai, 00:00 ET până pe 31 mai, 23:59 ET
- Gladiatorul este o promoţie în care se optează pentru a participa Jucătorii trebuie să se înscrie prin intermediul contului începând cu 1 mai 2011
- Toate valorile menţionate în această promoţie sunt în dolari americani, decât dacă este menţionat altfel
- Numai punctele acumulate pe această platformă de poker sunt valabile pentru această promoţie
- Toţi jucătorii care vor obţine un premiu în bani vor primi şi o intrare în turneul freeroll de 25.000 $ Gladiatorul
- În cazurile în care jucătorii au acumulat un număr diferit de puncte în mai multe zile, vom acorda întotdeauna cel mai mare premiu în bani în funcţie de numărul total de puncte acumulate
- Jucătorii pot obţine doar un premiu în bani
- Premiile în bani au o valoare mai mare decât intrările freeroll
- Câştigătorilor unui loc în WSOP li se va oferi o alternativă în bani de 7.000 $
- Locul în WSOP include doar buy-in în evenimentul respectiv
- Câştigătorii locului pentru WSOP vor fi responsabili pentru planificarea şi plata transportului la eveniment, cazare, asigurare de călătorie, precum şi alte cheltuieli suplimentare
- Câştigătorii unui loc în WSOP trebuie să fie de acord să poarte îmbrăcăminte de marcă în momentul în care vor juca în turneu
- Turneele freeroll Gladiatorul vor lua loc la următoarele date:
- freeroll de 2.500 $ la 13:45 ET, pe 4 iunie 2011
- freeroll de 5.000 $ la 15:45 ET, pe 4 iunie 2011
- freeroll de 10.000 $ la 13:45 ET, pe 5 iunie 2011
- freeroll de 25.000 $ la 15:45 ET, pe 5 iunie 2011 - Numărul jucătorilor care se pot înscrie în fiecare turneu freeroll se va reduce la 10.000
- „World Series of Poker®” şi „WSOP®” sunt mărci înregistrate ale Harrah’s License Company LLC. Nu sunt pretinse şi nu ar trebui să fie pretinse nicio licenţă, afiliere, sponsorizare sau garanţie în urma utilizării mărcilor menţionate. Nu ne aflăm sub licenţa Harrah’s License Company LLC sau World Series of Poker® şi nici nu suntem în program de afiliere cu acestea, în niciun fel
- Jucătorii trebuie să aibă cel puţin 21 de ani pentru a putea să joace în evenimentul principal WSOP
- Vă rugăm să consultaţi Termenii şi condiţiile standard

