Politica de deconectare şi anulare

1. Cu excepţia cazurilor în care PartyPoker.com precizează expres în alt mod, în scris, următorii termeni şi condiţii stabilesc regulile şi procedurile care guvernează toate drepturile jucătorilor în cazul deconectării şi anulării jocului:

2. Protecţia la deconectare reprezintă un instrument implementat pentru a proteja jucătorii în cazul în care conexiunea acestora la Internet se pierde în mod accidental în timp ce aceştia sunt implicaţi într-un pot. În cazul în care un jucător este deconectat, i se va permite să continue mâna (cu condiţia să aibă disponibilă protecţia la deconectare) şi să dispute acea parte din pot în care era implicat financiar în momentul deconectării.

3. PartyPoker.com face toate eforturile pentru a oferi o protecţie la deconectare cât mai bună jucătorilor noştri. Scopul nostru este acela de a proteja jucătorii, menţinând, în acelaşi timp, un sistem de verificare corespunzător, astfel încât opţiunea de protecţie să nu fie folosită în mod abuziv.

4. Protecţia la deconectare nu este proiectată spre a fi folosită în niciun alt scop decât în cazul unei deconectări reale. Orice abuz, prin deconectarea intenţionată de pe site-ul de poker, poate duce la confiscarea oricăror sume câştigate, descalificarea din turnee, pierderea privilegiului de a beneficia de opţiunea de protecţie la deconectare, sau excluderea de pe site.

5. Software-ul nostru este proiectat pentru a detecta dacă un jucător este, într-adevăr, subiectul unei deconectări reale, înainte de a-i acorda accesul la opţiunea de protecţie la deconectare. În cazul în care un jucător încearcă să beneficieze de protecţia la deconectare refuzând să acţioneze în momentul în care este rândul său şi ajunge în situaţia „timed out” (expirarea timpului de gândire), se va considera că respectivul jucător a ales pas.

6. Jucătorii trebuie să accepte riscul de a fi deconectaţi. Pot apărea şi chiar apar cazuri de deconectare. (Reconectaţi-vă şi continuaţi jocul cât de repede posibil). Pentru a limita posibilităţile de deconectare, vă rugăm să luaţi legătura cu furnizorul dumneavoastră de servicii de internet pentru a afla care sunt măsurile ce pot fi luate pentru a reduce acest risc. PartyPoker.com nu îşi va asuma, în niciun moment, responsabilitatea pentru deconectarea jucătorilor, indiferent de cauză.

7. În cazul în care un jucător este deconectat în timp ce participă la o mână şi beneficiază de protecţia la deconectare, funcţia se va activa şi jucătorul va putea să dispute partea din pot în care investise bani (şi poate câştiga ce era în pot la momentul deconectării).

8. PartyPoker.com îşi rezervă dreptul de a modifica această politică şi de a lua decizia finală în toate problemele descrise aici, la latitudinea sa. Schimbările politicii, cât şi deciziile relevante vor fi comunicate, în mod corespunzător, prin intermediul PartyPoker.com, prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică şi/sau scrisă.

9. PartyPoker.com îşi rezervă dreptul de a lua decizia finală în toate problemele descrise aici, la latitudinea sa. Deciziile vor fi comunicate, în mod corespunzător, prin intermediul PartyPoker.com, prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică şi/sau scrisă.

Protecţia la deconectare în cazul unui joc live:

Protecţia la deconectare poate fi folosită de trei ori pe durata unei perioade de şapte zile de joc live. Aceasta înseamnă că, înainte ca PartyPoker.com să proceseze cu succes cererea de resetare din partea unui jucător; vom stabili dacă jucătorul şi-a folosit numărul permis de trei resetări. În cazul în care jucătorul a făcut acest lucru, PartyPoker.com nu va reseta în mod automat funcţia de protejare.

Fiecare jucător dispune de o limită de opt utilizări a protecţiei la deconectare (trei resetări), pe durata unei perioade de şapte zile de joc live.

Un jucător poate cere o resetare a protecţiei la deconectare folosind una dintre următoarele două metode:

Mergeţi în Lobby
--> Faceţi clic pe „Reguli joc şi opţiuni” (Game rules and Options)
--> Faceţi clic pe „Resetare protecţie la deconectare” (Reset Disconnect-Protection);

SAU

În timp ce sunteţi la masă, faceţi clic pe „Tava de fise a dealer-ului” (Dealer's Chip Tray) pentru a beneficia de aceste opţiuni. Una dintre opţiuni este „Solicitare protecţie la deconectare” (Request Disc. Protect). Faceţi clic pe aceasta pentru a trimite o cerere de resetare către noi.

În urma resetării cu succes a contorului de protecţie la deconectare, jucătorul va primi o confirmare.

Protecţia la deconectare de la un joc în cadrul unui turneu Sit & Go - O masă:

Am îndepărtat funcţia de protejare împotriva deconectării din toate turneele Sit & Go - O masă. În cazul în care vă deconectaţi, se va considera că aţi optat pentru pas. Această schimbare a fost implementată datorită cererilor venite de la mulţi dintre jucători.

Protecţie la deconectare de la un joc în cadrul unui turneu Sit & Go Mai multe mese:

Opţiunea de protecţie la deconectare nu este disponibilă pentru niciun turneu Sit & Go Mai multe mese. În cazul în care vă deconectaţi, se va considera că aţi optat pentru pas.

Protecţia la deconectare de la un joc în cadrul unui turneu cu mai multe mese:

Opţiunea de protejare împotriva deconectării din toate turneele cu mai multe mese nu mai este disponibilă. În cazul în care vă deconectaţi se va considera că aţi optat pentru pas. Această schimbare a fost implementată datorită cererilor venite de la mulţi dintre jucători.

Politica de anulare a jocului:

JOCURI PE BANI REALI:

Fiecărui jucător i se va înapoia exact suma pe care o avea la începutul mâinii, în momentul anulării.

JOCURI PE BANI VIRTUALI

Fiecărui jucător i se va înapoia exact numărul de fise pe care le adusese la masă în momentul intrării în joc. Această soluţie este adoptată deoarece noi nu înregistrăm toate informaţiile legate de mâinile jucate cu bani virtuali.

TURNEE SIT & GO - O MASĂ:

În situaţia în care un turneu este anulat din cauza unor probleme de natură tehnică, orice jucător eliminat înaintea momentului respectiv va pierde buy-in-ul şi taxa de participare. Jucătorilor rămaşi li se vor înapoia sumele aduse la masă şi taxele de participare şi li se vor împărţi în mod egal sumele rezultate din minimurile mesei jucătorilor eliminaţi, indiferent de situaţia numărului de fise în momentul întreruperii turneului.

TURNEE SIT & GO MAI MULTE MESE:

În cazul în care un turneu este anulat din motive tehnice, se va aplica următoarea politică de rambursare: Jucătorilor eliminaţi până în momentul anulării nu li se vor restitui sumele reprezentate de minimul mesei (sume care vor fi adăugate la fondul de premiere) şi nici taxele de participare (sume care vor intra în contul casei).

În cazul jucătorilor care se află încă în turneu la momentul anulării se va aplica următoarea schemă de rambursare:

1. Premii în bani, egale cu suma care ar fi fost primită de următorul jucător eliminat din cadrul turneului Sit & Go, vor fi acordate tuturor jucătorilor rămaşi în turneu la momentul anulării.

2. Din soldul fondului de premiere neacordat în conformitate cu punctul 1, 50 % din fondul de premiere rămas se va distribui, în mod egal, între jucătorii rămaşi în turneu la momentul anulării şi 50 % din fondul de premiere rămas se va distribui procentual, la momentul anulării, în funcţie de numărul de fise deţinut.

3. Taxa de participare (de exemplu: 3 $ la un turneu 30 $+3 $).

TURNEE MAI MULTE MESE:
În cazul în care un turneu este anulat din motive tehnice, se va aplica următoarea politică de rambursare: jucătorilor eliminaţi până în momentul anulării nu li se vor restitui sumele reprezentate de buy-in (sume care vor fi adăugate la fondul de premiere) şi nici taxele de participare (sume care vor intra în contul casei).

În cazul jucătorilor care se află încă în turneu la momentul anulării se va aplica următoarea schemă de rambursare:

1. Premii în bani, egale cu suma care ar fi fost primită de următorul jucător eliminat din cadrul turneului, vor fi acordate tuturor jucătorilor rămaşi în turneu la momentul anulării.

2. Din soldul fondului de premiere neacordat în conformitate cu punctul 1, 50 % din fondul de premiere rămas se va distribui, în mod egal, între jucătorii rămaşi în turneu la momentul anulării şi 50 % din fondul de premiere rămas se va distribui procentual, la momentul anulării, în funcţie de numărul de fise deţinut.

3. Taxa de participare (de exemplu: 3 $ la un turneu 30 $+3 $).

Mese fără protecţie la deconectare - „Fără PD” (No DP)

Mesele selectate nu vor avea disponibilă opţiunea de protecţie la deconectare. Aceste mese sunt indicate în lobby prin eticheta „Fără PD” (No DP) alăturată numelui mesei.

Aceste mese nu vor avea disponibilă opţiunea convenţională de protecţie la deconectare, însă vor aştepta utilizatorul să se reconecteze, în funcţie de contribuţia la pot. Rezerva de timp a jucătorului nu va fi folosită, însă sistemul va aştepta ca jucătorul să se reconecteze, în baza următoarelor reguli:

Fără suplimentare a timpului, în cazul în care valoarea Potului este de până la 5*X

20 de secunde dacă valoarea potului este între 5*X şi 20*X

30 de secunde dacă valoarea potului este între 20*X şi 40*X

45 de secunde dacă valoarea potului este între 40*X şi 80*X

60 de secunde dacă valoarea potului este mai mare de 80*X

„X” reprezintă valoarea blind-ului, în cazul jocurilor cu flop sau limita inferioară a mizei, în cazul jocurilor Stud cu 7 Cărţi.

În cazul turneelor, valoarea blind-urilor mari sau limitele inferioare ale mizelor se vor stabili în funcţie de nivelul la care ajunsese turneul în momentul deconectării.

Atunci când un jucător este deconectat şi nu participase la pot, mâna acestuia va fi „aruncată” în urma expirării perioadei de timp alocate. Totuşi, în cazul în care jucătorul deconectat dispune de opţiunea „pas”, mâna va fi pasată, în urma expirării perioadei de timp alocate.

Blackjack

În cazul în care sunteţi deconectaţi în timpul unei partide de blackjack, vă rugăm să reveniţi în contul dumneavoastră. Jocul întrerupt vă va apărea aşa cum era în momentul în care aţi fost deconectat. În cazul în care aţi fost deconectat după trimiterea de informaţii, următoarea secvenţă de joc sau rezultatul va apărea ca şi cum nu aţi fi fost deconectat.

În cazul în care problemele dumneavoastră persistă, vă rugăm să contactaţi departamentul nostru de asistenţă clienţi. Aceasta va investiga complet situaţia. În cazul în care se dovedeşte că aţi pierdut bani din cauza unei defecţiuni a sistemului nostru şi nu din cauza unei probleme generale legate de Internet, vă vom acoperi pierderile, imediat.

Înţelegeri finale

În cazul în care sunteţi deconectat în timp ce sunteţi în mijlocul unei înţelegeri la masa finală, acesta va continua ca şi cum aţi fi conectat. Pot apărea următoarele situaţii:

Vă reconectaţi în timp util pentru a putea participa la înţelegere.

Nu vă reconectaţi înainte de scurgerea perioadei de timp limită şi înţelegerea este respinsă deoarece s-a scurs perioada de timp în care trebuia stabilită înţelegerea.

Alţi jucători au refuzat înţelegerea în timp ce eraţi deconectat şi partida a fost reluată.

Înţelegerea nu poate avea loc decât dacă toţi jucătorii de la masă sunt de acord. Deconectarea reprezintă o respingere implicită a propunerii de înţelegere, în afara cazului în care reuşiţi să vă reconectaţi şi să confirmaţi înţelegerea în timpul alocat.

Utilizarea PartyPoker.com se supune termeniilor şi condiţiilor de utilizare.

PartyPoker.com
27 septembrie 2006